Primăria Titu

Site-ul Oficial al Primăriei Orașului Titu

Comunicat de presa

Primaria Titu, · Categorii: Anunțuri

Cu regret am constatat, astăzi ,că interesul politic al consilierilor locali ai PSD primează în faţa interesului public al locuitorilor oraşului Titu. A fost convocată o şedinţă de consiliu pentru aprobarea mai multor proiecte, în vederea obţinerii de fonduri europene. Şedinţa nu s-a putut ţine, însă, din lipsă de cvorum. Au fost prezenţi doar 4 din cei 5 consilieri ai PNL.
Vreau să vă anunţ şi pe acestă cale, că executivul Primăriei Titu va face tot ceea ce este posibil pentru ca impactul negativ al luptei politice din cadrul Consiliului Local Titu să afecteze cât mai puţin dezvoltarea oraşului.
Mă simt obligat, însă, să aduc în faţa opiniei publice, atitudinea celor pe care cetăţenii i-au votat cu bună credinţă să îi reprezinte şi care ajunşi în funcţii cred că menirea lor e să slujească unor interese personale, străine activităţii administrative.

PRIMAR,
NICULAE TRAIAN

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *