Anunt privind combaterea buruienii AMBROZIA.

Ca urmare a Notei de constatare încheiată de Garda de Mediu Dâmbovița, înregistrată la Primăria Oraș Titu la nr. 6543/10.05.2019, vă aducem la cunoștință prevederile Legii nr. 62/2018 – privind combaterea buruienii AMBROZIA.

  • proprietarii sau deținătorii de terenuri, administartorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane;
  • în scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între rasarirea acestei plante și apariția primelor inflorescente, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.
  • metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia sunt cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată, distrugere cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.
  • beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitatea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia.
  • lucrările de întreținere a terenului în vederea combaterii buruienii ambrozia în ariile naturale protejate stabilite de Ordonanța de urgență a Guvenului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se fac potrivit planului de management al ariei naturale protejate.
  • nerespectarea obligațiilor de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole constituie contravenție și se sancționează cu avertisment.
  • constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarul sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și al bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 5000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

 

 

Buruiana AMBROZIA

Cum arată ambrozia, planta care îţi poate produce alergii ?

Cea mai răspândită dintre speciile de buruieni aparținând genului Ambrosia o reprezintă specia Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei, în funcție de zonă.
Din punct de vedere morfologic și al plasticității ecologice, Ambrosia artemisiifolia este o plantă anuală, răspândită în toată Europa, cu areale invazive concentrate, în special, în partea centrală a acesteia. Ambrosia artemisiifolia este o plantă cu talia semiînaltă de 50 -100 cm înălțime, uneori chiar mai înaltă
la maturitate, cu rădăcina pivotantă foarte dezvoltată, de 1,2 – 1,5 metri. Toată planta este păroasă cu tulpina puternic ramificată, având aspect de tufă și diametru mare la bază.

Frunzele sunt penat-sectate, alungite și ascuțite la vârf, lobate, având pețiolurile cu aripi de culoare griverde argintie dinspre partea superioară spre partea inferioară. Frunzele sunt dispuse opus la baza tulpinii și alterne pe partea superioară și pe ramificații.
Florile, purtătoare de polen, formează inflorescențe situate în vârful ramurilor, având forma alungită și compactă asemănătoare unui spic.
Polenizarea este realizată cu ajutorul vântului prin răspândirea grăunciorilor de polen. O singură plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Planta atinge perioada de maximă polenizare
în lunile august – septembrie, şi se întinde până sfârșitul lui octombrie.

Fructul este o achenă acoperită cu spini, de formă ovoidă, care conține o singură sămânță mică de culoare maron și cu un vârf în formă de săgeată. Planta se înmulţește prin seminte, care pot rezista în pământ mai bine de un sezon de vegetație până să germineze, ceea ce explică, de ce în unii ani planta se
înmulțește extrem de mult, în populații compacte și răsare eșalonat.
Semințele răspândite de vânt germinează primăvara, plantele crescând odată cu majoritatea buruienilor iar pe parcurs ambrozia le depășește, devenind dominantă până la jumătatea lunii iulie, când dezvoltă învelișul floral.

 

 

Legaturi utile: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:”Ambrozia: prezentare si combatere”  si Wikipedia:”Ambrozie (plantă)”

 

Download (PDF, 108KB)

 

Distribuie

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).