Prima atestare documentară a ORAŞULUI TITU, datează din anul 1635 fiind menţionat într-un hrisov domnesc al voievodului Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, prin care întărea stăpânirea lui „Stoica logofăt din Titu” peste moşia Voineşti:
„Milostiiu bojiiu Io Matei Basarab Voievod i gospodin davat gospodstvo – mi …… lu Stoica ot Titiu …”
Pis mai 30 dni vleat 6143 (1635)
Localitatea Titu este datată documentar din anul 1635 şi are în componenţa sa: satul Sălcuţa, satul
Fusea,
satul Plopu, satul Hagioaica, cartierele: Titu – Târg, Titu – Nou, Titu – Gară şi Atârnaţi.
Localităţile componente ale actualului oraş au cunoscut în timp evoluţii diferite care au mers de la mutarea vetrei ori spargerea satului până la înglobarea în alt perimetru. Individualizarea evoluţiei lor, potrivit unor documente, oameni ori evenimente, este complementară pentru întreaga istorie a acestei zone, a judeţului Dâmboviţa şi chiar a României.
Satul Fusea şi-a luat numele de la proprietarul moşiei pe care se afla, respectiv Cristache Fusea
(1820 –
1890), fost deputat în Divanul Ad-hoc la 1859, văr al poetului Grigore Alexandrescu.
Satul Hagioaica a fost întemeiat pe moşia Dâmbovicioara iar numele se trage de la proprietara sa,
soţia
hagiului Hristea Cantilie (pelerin la locurile sfinte).
Satul Plopu – Plop – în secolul al IX s-a numit şi Plopeasca după moşia pe care se afla. Despre
întemeierea
satului, legenda spune că Vlad Ţepeş a răsplătit un fost ostaş al căpităniei din Văleni cu o
fâşie de pământ
pentru a păzi ani îndelungaţi drumul Târgoviştei de tâlhari şi duşmani. Ajutat de prieteni a
tăiat din
Pădurea de lângă Plopeasca să-şi facă loc de casă, iar la un colţ al ei a lăsat un plop înalt,
considerând
că satul viitor va trebui să prindă rădăcini precum plopul.
Satul Sălcuţa este atestat documentar pentru prima dată ca moşie în zapisul de vânzare –
cumpărare datat din
1 aprilie 1766. Pe această moşie trecea drumul sării pe care se mergea cu carele de la Ocniţa
până la
Dunăre.
Cornetul – aşezare atestată încă de la 3 iulie 1645, a fost sat de moşneni şi înglobat ulterior
la
Sălcuţa.
Cămârzani – sat situat la sud–est de localităţile Titu, Sălcuţa şi Stupineni, pe calea Baiului (care
delimita
moşiile Comârzani şi Bădeşti – Sărdanu pe o linie ce uneşte Botenii cu Odobeştii), a fost atestat
documentar
printr-un zapis din 5 iulie 1648. Printre proprietarii moşiei s-au numărat atât cronicarul Radu
Popescu, cât
şi domnitorul Constantin Brâncoveanu, satul ataşându-se ulterior de satul Sălcuţa.
Stupineni – este menţionat în documente încă de la 14 septembrie1578, este considerat sat dispărut şi
se
apreciază că a contribuit la conturarea părţii estice a satului Mereni.
Aproximativ în aceeaşi zonă cu Stupineni s-ar fi aflat şi Doiciul – sat dispărut, înglobat după cum
rezultă
dintr-o hotărnicie datată de la 20.04.1846.
Titu – Târg a fost atestat documentar la 30 mai 1635 prin martorul „Stoian, fiul lui Privăţ din
Titu”.
.JPG)
Satul a început să se dezvolte după 1832 când o informaţie de arhivă consemnează că au plecat din
târgul
Potlogi un număr de 43 de negustori şi meşteşugari care s-au aşezat pe un loc situat de-a lungul
Căii
Baiului, cumpărat cu 4.800 de taleri de la boieroaica Arghira Vătăşoaia Titeanca, urmaşa
vechilor stăpâni
feudali şi au întemeiat astfel târgul de la Titeanca. Târgul era săptămânal (duminica), iar
anual avea loc
bâlciul la 14 septembrie, ca de altfel şi astăzi.
În 1868 se deschide drumul naţional prin Titu – Târg, iar în anul 1872 se dă în folosinţă calea ferată Bucureşti – Piteşti. Drumul de poştă Bucureşti – Târgovişte este atestat încă din anul 1856. În anul 1920 se dă în folosinţă judecătoria, în 1932 se ridică monumentul închinat celor 74 eroi din localitate, în 1938 se finisează sediul dispensarului comunal. În 1934 se înfiinţează Căminul Cultural.
Titu – Gară. Urmare realizării în perioada 1872 – 1884 a liniilor de cale ferată Bucureşti – Piteşti
şi Titu
– Târgovişte şi a faptului că acestea treceau la aproximativ un kilometru de Titu – Târg, în jurul
gării s-a
dezvoltat treptat o nouă aşezare numită Titu – Gară.
Prin împărţirea teritorial – administrativă din 1950, ţara cunoaşte, după modelul sovietic, noi forme
teritoriale: regiuni şi raioane. Pe actualul teritoriu al oraşului Titu se aflau comunele Sălcuţa şi
Titu,
ambele aparţinând iniţial Raionului Răcari.
La începutul anului 1968, prin noua împărţire teritorial – administrativă a ţării, se renunţă la
raioane şi
regiuni în favoarea judeţelor. În iunie 1968, prin Hotărârea Consiliului de Miniştrii, alături de
alte 51 de
localităţi din ţară, Titu este declarat oraş.
(Titu, File de monografie,
C.N.I. “Coresi” S.A. 2000)
